Prețiuește sănătatea prin alimentație
Argument:Alimentația sănătoasă înseamnă un consum echilibrat de alimente. Pentru un stil de viață sănătos trebuie să ținem cont de ceea ce mîncăm, de cum mîncăm și de conținutul alimentelor care compun mesele noastre zilnice. De aceea, trebuie să existe un consum echilibrat de macronutrienți (proteine, glucide, grăsimi) și micronutrienți (minerale și vitamine). O alimentație sănătoasă alături de o activitate fizică regulată însemnă un stil de viață sănătos. Am propus acest proiect, deoarece elevii vor părăsi băncile şcolii şi vor fi puşi în situaţia de a se descurca singuri, de a-şi procura bunurile de consum, inclusiv alimentele, de aceea am considerat că este absolut necesar ca ei să cunoască criteriile de selectare a unui produs alimentar şi de a adopta un comportament sănătos prin alimentația zilnică și prin mişcare zilnică susţinută. Activităţile propuse vor contribui astfel la formarea unei generaţii tinere de consumatori, capabilă să adopte un stil de viaţă sănătos.
Scopul proiectului: Formarea deprinderilor de alimentaţie sănătoasă şi dezvoltare armonioasă în rândul tinerilor, prin adoptarea unui stil de viaţă sănătos în rândul copiilor şi al părinţilor bazat pe consumul zilnic de fructe și legume, pe consumul de apă în detrimentul băuturilor dulci, cunoașterea criteriilor de selectare a unui produs alimentar.
Obiectivele specifice ale proiectului:
– Promovarea unor comportamente alimentare sănătoase adecvate sănătaţii fizice şi psihice a elevilor;
– Adoptarea unui comportament sănătos privind alimentația zilnică, a princiipiilor ce stau la baza alimentației;
– Formarea deprinderilor utilizării informațiilor prevăzute pe etichetele produselor alimentare;
– Dezvoltarea abilităţilor de comunicare şi colaborare între adolescenţi – părinţi – profesori – comunitatea locală.
EDIŢIA a-III-a
Concurs culinar: ”Natura te hrăneşte” – 17 mai 2024
EDIŢIA a-II-a
Concurs de gătit: ”Sănătatea la pacheţel” – 19 mai 2023