„Poluarea cauzată de deșeuri”
Una dintre lecțiile de ecologie a fost „Poluarea cauzată de deșeuri”, desfășurată, în data de 28 aprilie 2026, în cadrul Proiectului Ecoprovocarea, finanțat din Fondul pentru mediu – Programul vizând educația și conștientizarea publicului privind protecția mediului (www.afm.ro); în parteneriat cu două instituții: Administrația Fondului pentru Mediu și Ecointeractiv.
Obiective
- Să recunoască principalele forme de poluare cauzate de deșeuri (sol, apă, aer)
- Să înțeleagă traseul deșeurilor și consecințele depozitării necorespunzătoare
- Să propună soluții practice pentru reducerea poluării generate de deșeuri
Lecția începe cu o captare a atenției pe baza unei întrebări: La ce vă gândiți când auziți cuvintele – poluare cauzată de deșeuri?
Sunt notate pe tablă câteva idei despre tema propusă:
„Deșeurile aruncate la întâmplare nu dispar pur și simplu. Ele poluează solul, apa, aerul și afectează tot ce este viu. Astăzi vom înțelege cum ajung deșeurile în natură și ce putem face pentru a opri acest fenomen.”
Apoi se trece la un exercițiu de tip Mind map carduri, iar elevii sunt împărțiți în 5 grupe, trebuind să rezolve un rebus pe bază de carduri. Se vizionează un film scurt pe YouTube cu titlul ; Poluarea cauzată de deșeuri (https://www.youtube.com/watch?v=TW7CPxPIYOE). Sunt prezentate câteva concepte teoretice : poluarea aerului, poluarea solului, poluarea apei, microplasticele, soluțiipentru o problemă globală. La final, profesorii adresează următoarele întrebări pentru discuție:
Ce tip de po luare vă îngrijorează cel mai tare? Ce consecințe are poluarea asupra sănătății noastre?
Feedback-ul a constat în adresarea unor întrebări de reflecție : Ce lucru v-a impresionat cel mai mult în această lecție? Cum puteți preveni voi, ca persoane, poluarea cu deșeuri? Dacă ați fi primar, ce măsură ați lua pentru a reduce poluarea în orașul vostru? Elevii au fost încântați să afle lucruri noi și care ar fi soluțiile de a păstra mediul curat. Ceea ce le-a plăcut a fost lucrul în echipă pe baza minicardurilor.
Clase implicate: IX A, XI B
Prof. organizatori: Prof. Cărăbuș Cristina -Mariana
Lab. Stoian Petronela-Gabriela