"Secret Santa" este o activitate mult aşteptată de liceeni, deoarece fiecare elev trage la sorţi numele unui coleg pentru a-i face un cadou secret. Tot atunci se decorează şi bradul şi se cântă colinde. Fiecare diriginte a pregătit ceva dulce pentru elevi. La sfârşitul activităţii, toţi copiii au fost încântaţi, pentru că au putut dărui. Crăciunul este o sărbătoare a bucuriei, a Naşterii Pruncului Iisus, a generozităţii, a împăcării şi a iubirii. Vizita lui Moş Crăciun secret a fost înlesnită de nişte diriginţi inimoşi, darnici, creativi! Cadourile, provocările, secretele frumoase, oamenii minunaţi au poposit la Colegiul Tehnic "Mihail Sturdza"; deci, "Magia Crăciunului" este în fiecare dintre noi, elevi şi profesori! |